“Traim o vreme in care putem calatori, putem pleca si ne putem intoarce, daca avem la ce sau pentru ce”

Am rugat-o pe Medeea Marinescu, actrita a Teatrului National Bucuresti sa ne vorbeasca despre experienta ei pe scenele lumii. Pe Medeea o stim din filmul de referinta “Maria Mirabela” (1981), insa acesta a fost doar inceputul unei frumoase cariere artistice aflata in plina dezvoltare.

Cum consideri ca te schimba / influenteaza experienta de lucru in strainatate? Ne poti da cateva exemple din experienta ta profesionala?

Am sa incep prin a spune ca experienta lucrului intr-un alt sistem decat cel in care ai fost obisnuit, iesind din zona ta de confort, mi se pare una benefica si necesara. Am avut ocazia sa lucrez atat in teatru (acum multi ani, o stagiune la Bristol OldVic) cat si in film, (Je vous trouve très beau, Donnant Donnant) departe de “acasa”, de ai mei, mai mult, intr-o limba pe care nu o cunosteam aproape deloc, limba franceza.
Cred ca ceea ce ar trebui sa intelegem, sau sa invatam cand ne trezim intr-un context nou, neasteptat poate, plin de provocari si necunoscute, este ca trebuie sa fim in stare sa ne adaptam. Sa fim deschisi si sa privim fara orgolii (de cele mai multe ori ele sunt false orgolii), situatiile noi care ne sunt propuse. Am fost de multe ori intrebata, intorcandu-ma in Romania, daca nu am fost privita sau tratata altfel pentru ca sunt romanca. Nu, niciodata nu am avut experienta unei triste generalizari, pe care, se pare, compatriotiti de ai mei o traiesc adeseori. Am incercat sa imi explic de ce. Sigur, ma “invart” intr-un domeniu al artei unde lucrurile sunt poate privite mai altfel. Sau poate ca tine de noi CUM vrem sa fim priviti?! Sa fii serios si onest fata de munca ta, sa fii decent in trairile tale (am intalnit romani plangandu-se de dorul de tara sau de vitregia sortii lor in strainatate si cand i-am intrebat de ce nu se intorc, atunci starea lor se schimba intr-o secunda, uitand parca ce spuneau mai-nainte), sa nu te subevaluezi, dar nici sa nu te supraestimezi, sa incerci mereu sa iti imbunatatesti opera la care lucrezi, sa faci in asa fel sa iti placa ceea ce faci… Traim o vreme in care putem calatori, putem pleca si ne putem intoarce, daca avem la ce sau pentru ce. Cred ca ceea ce e mai greu, intr-adevar, este sa fim in stare sa alegem, sa decidem CE si SPRE CE vrem sa ne indreptam. Si aici nimeni nu ne poate sfatui, nimeni nu poate alege in locul nostru, tine doar de noi sa aflam incotro vrem sa ne indreptam viata noastra. Si, de multe ori, nu e simplu sa facem alegerea.

Cum te conectezi, ca actor, cu un public diferit, nou, la fiecare reprezentatie? Ce anume din acest exercitiu crezi ca poate sa ne fie de ajutor pentru a ne conecta la comunitati diferite – si ele, intr-un fel, un public, nu?

Sigur ca exista diferente de public. Am observat asta in multele turnee pe care le-am facut in ultimii ani, atat in tara, cat si in afara ei. Insa eu ma concentrez pe ceea ce am de jucat. Mai bine zis, spectacolul meu nu se va modifica in functie de publicul in fata caruia ma aflu. Nu voi juca mai bine bine pentru publicul din Bucuresti sau de la Paris, si mai dezinteresat pentru publicul unui mic orasel din Moldova. Am intotdeauna insa curiozitatea de a descoperi publicul, da a-i urmari reactiile, de a intelege de ce unii reactioneaza la anumite replici, altii la altele, s.a.m.d. Asta ma ajuta sa descopar nuante noi, sensuri noi, ma ajuta sa ma “verific” in fata publicului. Si stiu ca atata timp cat esti sincer fata de el, reactia publicului, indiferent de zona geografica, de zona culturala, de nivel de educatie si pregatire, va fi una justa, pe masura sinceritatii tale.

Din aceeasi perspectiva, cum te integrezi in echipe noi de lucru, cum castigi respectul in fata unor noi colegi – care sunt lectiile tale, care le pot fi de ajutor romanilor de pretutindeni?

E foarte greu sa dai lectii atata timp cat tu insuti mai ai de invatat. Si mi se pare si periculos, pentru ca s-ar putea intampla ca “ocupat” fiind sa dai lectii, sa devii “absent” la lectiile care iti sunt adresate tie. Va pot insa impartasi doar, pe scurt, experientele mele fericite de lucru atat in Anglia (in teatru, unde am jucat o stagiune la Bristol OlaVic), cat si in Franta (la cele doua productii, Je vous trouve tres beau si Donnant Donnant). Am plecat in aceasta aventura (pentru ca e o aventura cand pleci in locuri pe care nu le cunosti deloc sau aproape deloc) cu o imensa curiozitate, ceea ce mi-a dat disponibilitatea de a ma adapta, si relaxarea ca nu am nimic de pierdut. Sigur, relaxarea asta nu exclude insa o reala seriozitate, atentie, un anumit efort pe care il faci adaptandu-te intr-un colectiv nou. Va dau un exemplu, cand am plecat in Franta nu stiam deloc limba franceza (ma apucasem un pic inainte de filmari sa invat si caram dictionare dupa mine). Ma gandeam ca voi comunica in engleza. Pe platou insa exista o anumita dinamica si se pierdea mult timp facandu-se traduceri din franceza in engleza si apoi din engleza in romana. Asa ca am decis ca e bine sa mi se vorbeasca direct in franceza, la inceput agatandu-ma de cate un cuvant si deducand logic din context, si doar in cazuri de neintelegere absoluta sa traduc din engleza. Asta m-a fortat sa fiu mai atenta, sa-mi pun mintea si mai mult in miscare, fiind desigur foarte obositor sa faci treaba asta de la 7 dimineata pana la 8-9 seara, insa, asa am ajuns sa vorbesc franceza, si m-am trezit vorbind si dand interviuri unor mari posturi de televiziune, la mari emisiuni, in limba franceza dupa 3 luni (cu greseli, bineinteles, gramaticale, asumate si absolvite de catre publicul francez). Poate ca daca nu as fi plonjat asa in ocean, nu as fi invatat prea repede sa inot in piscina.
Apoi, cred ca m-a mai ajutat un lucru. Lipsa de preconceptii. Nu am fost intimidata de faptul ca vin dintr-o tara a caror probleme sunt subiect de stiri negative in Franta si nici nu i-am privit pe francezi prin prisma unor prejudecati pe care le-am auzit la concetateni de ai mei. E grav atunci cand ajungem sa generalizam. Le-am castigat respectul prin munca mea, asa cum i-am respectat pentru modul onest in care s-au raportat la mine. Dar sigur, asta e experienta mea, nu voi generaliza.

Si ceva despre Maria Mirabela, sigur cu totii suntem nostalgici: cum le privesti cu ochii de acum pe Maria si pe Mirabela?

Sigur ca port cu mine mereu “povara” placuta a Mariei Mirabela. Si am nostalgia ei. Trebuie sa va spun insa ca partenera mea din film, cea care o interpreta pe Maria, Gilda Manolescu, a plecat dintre noi acum cativa ani.
Si asta ma face sa privesc cu o anumita tristete filmul. Au plecat mult prea devreme si Gopo (regizorul filmului), si Anda Calugareanu (broscuta Oachi), si Dem Radulescu (tatal lui Omide), acum, si Gilda (frumoasa Maria). Insa filmul si-a continuat propria viata. Colegii de gradinita ai fiului meu se uita acum la Maria Mirabela (asta si datorita nostalgiei parintilor lor care au crescut cu filmul) si stiu ca mama lui Luca e Mirabela.
Probabil ca Maria Mirabela este acea “intamplare” fericita care mi-a marcat in mod decisiv existenta artistica si pentru care ii sunt recunoscatoare unui om minunat care a fost Ion Popescu Gopo.

In incheiere as vrea sa spun, pentru ca stiu ca aceste randuri vor fi probabil citite de romanii de pretutindeni, ca de ceva vreme am inceput sa colind aceasta lume mare nu numai cu filmele mele, ci si cu teatrul. Am inceput alaturi de unul dintre cei mai iubiti dintre romani, Florin Piersic intr-un spectacol ce se joaca de peste 5 ani cu casa inchisa, Straini in Noapte (Canada, Israel, Elvetia, Belgia, Anglia, Franta, Austria), apoi cu tanarul meu partener de scena Marius Manole in comedia romantica frantuzeasca Fa-mi Loc! (Bruxelles si Paris, si in aceasta primavara vom continua la Londra, apoi din noi Bruxelles), ambele spectacole purtand semnatura regizorala a Maestrului Radu Beligan. Am vazut si am simtit dorinta si caldura unui public care are nevoie sa isi traga energia din serile de teatru, are nevoie sa isi aline poate dorul si nostalgia care il incearca atunci cand e departe de tara. Spectatorilor le multumesc in primul rand pentru iubirea cu care ne-au inconjurat dupa fiecare spectacol si ii astept(am) cu emotie la noile spectacole cu care voi/vom veni. Sper sa ne revedem curand!

Tu ce parere ai
  1. (*)
  2. (*)
  3. (*)
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days