Scrisori din diaspora (2)

In urma cu 10 ani, am primit numeroase scrisori de la cititorii din Spania (dar si din alte tari unde exista comunitati romanesti). Aceste scrisori contin povesti de viata impresionante. Republicam cateva dintre ele.

Redactia romaninlume.info.ro asteapta in continuare scrisorile dumneavoastra prin care sa ne impartasiti experientele mai bune sau mai rele prin care ati trecut traind in diaspora. 

„Dragi romani,

Am citit si eu mare parte dintre scrisorile pe care le-ati publicat pana acum si asta m-a incurajat, la fel ca si pe altii care v-au scris deja, sa pun mana pe pix si sa las gandurile sa se transforme in cuvinte. In cuvinte amare, precum sufletul meu.

Am venit in Spania impreuna cu sotul si copilul nostru care avea aproape 2 ani atunci. Inceputul nu a fost usor, insa eram impreuna si asta a contat mult. Am vazut in jurul nostru familii despartite care, de cele mai multe ori, ajungeau la destramare. Pe mine m-a ingrozit intotdeaunagandul ca as putea sa-mi pierd familia din cauza banilor. Din cauza faptului ca suntem obligati de situatia financiara sa plecam din tara si sa ne cautam destinul aiurea. Asa ca, oricat de mult munceam, tot ma consideram o norocoasa. Intre timp, a venit si al doilea copil, tot fetita. Poate e o prostie ce spun, dar am avut senzatia ca sotul meu ar fi vrut un baiat si, cumva mezina familiei si cu mine incepeam sa-i fim indiferente. Insa asta simteam. Simteam ca se departeaza de noi. Mi-am inabusit intuitia si ma minteam ca totul este „bine”. Treptat, am inceput sa ma ocup numai eu de copii (odata cu a doua nastere am renuntat la munca). Astfel, chiar si la sfarsit de saptamana numai eu ieseam cu fetele.

scrisori din diaspora 2Asa s-a intamplat si in acea duminica… Iesisem cu ele in parc pentru ca, desi era toamna tarzie, vremea era superba si am vrut sa ne bucuram de ultimele raze prietenoase ale soarelui. Cand am plecat insa de acasa i-am spus ca mergem la o prietena (caci asa aveam de gand, insa m-am razgandit cand am iesit afara si am vazut entuziasmul fetelor de a se juca in aer liber). Nu l-am mai anuntat de schimbarea planurilor, de altfel, nici nu il interesa in ultimul timp ce fac si unde ma duc, deci nu am considerat ca este cazul sa-l sun doar pentru atat. M-am asezat pe o banca si, desi in parc mai erau si alte mamici, tot romance, pe care le cunosteam, am evitat sa stau de vorba cu ele. Nu aveam chef de niciun fel de discutii. Nici chef si nici putere. Ma framanta tot mai mult ce se intampla intre noi si faptul ca nu reuseam sa vorbesc cu el niciodata pe tema asta. In aceasta situatie, va dati seama ca am fost surprinsa sa il vad venind agale pe una dintre alei. Primul meu gand a fost ca a venit dupa noi in parc, vazand ce vreme frumoasa e afara. Asa ca, fara sa ma mai gandesc, m-am ridicat si i-am iesit alergand ca o fetiscana in intampinare. Am apucat sa-l imbratisez, moment in care am simtit o smucitura puternica. Totul s-a petrecut rapid. O femeie ma tragea de par, smulgandu-ma din bratele sotului meu. De mana avea un baietel cam de varsta mezinei noastre. Sotul meu nu zicea nimic, insa pe fata lui se perindau toate culorile curcubeului. Si in momentul acela mi-am dat seama ca el nu stia ca noi suntem acolo… Femeia a inceput sa tipe, aruncandu-mi vorbe grele, acuzandu-ma ca sunt nebuna si ca „ii stric casa”. Nu intelegeam nimic, insa mecanic am privit mainile sotului meu si am vazut ca nu are verigheta pe deget. Nici ea nu avea vreo verigheta… In timp ce noi taceam, fiecare mut din alt motiv, femeia continua sa ma balacareasca, povestindu-si printre injuraturi romano-spaniole viata impreuna cu „iubitul” ei din ultimii 3 ani (adica cu sotul meu). Asa mi-am dat seama ca nu sunt eu singura inselata aici. Femeia dezlantuita credea ca eu sunt „amanta”. Socul suferit continua sa ma impiedice sa reactionez, insa acest lucru a fost compensat mai bine decat ma asteptam de faptul ca, intre timp, ne vazusera fetele si, lasand balta joaca, au venit in fuga catre noi, strigand fericite „tati, tati” si sarind in bratele lui la fel cum am facut si eu. Acesta a fost momentul cand femeia a tacut in sfarsit, lovita de o realitate pe care nu o cunostea. Am vazut ca mi-a privit si ea mana, iar verigheta din degetul meu i-a oferit toate explicatiile de care avea nevoie.

Intalnirea aceea a fost ca un dus inghetat. Nu mi-am revenit multa vreme. Sotul a incercat sa dea niste explicatii vagi si neconvingatoare. Nici macar nu facea efortul sa ma minta frumos. Nu mai meritam. I-am cerut divortul. Aflasem ca baietelul acela era al lui. Nu stiu daca a ramas sau nu cu acea femeie. De atunci au trecut aproape doi ani. Muncesc si-mi cresc singura fetele. El nu ne plateste pensie alimentara, pentru ca procesul inca nu s-a incheiat (la tribunal mi-a facut incredibil de multe probleme, a adus martori mincinosi, a incercat sa demonstreze ca nu sunt o mama buna pana cand a realizat ca toate acestea ii pot oferi, cel putin teoretic, custodia fetelor si s-a speriat. Insa refuza in continuare sa ne sustina financiar).

Pe fete le vede destul de rar, o data, de doua ori pe luna, desi ele intreaba mereu ce s-a intamplat. Sincera sa fiu, nici eu nu stiu. Nu stiu daca faptul ca am plecat din Romania sau faptul ca nu i-am daruit un baietel sau munca grea si viata nu tocmai roz pe care am trait-o imediat ce am ajuns aici s-au constituit, impreuna sau separat, in cauza a comportamentului sau duplicitar. Probabil ca nici el nu stie bine sau, daca stie, cu siguranta nu voi afla niciodata asta de la el. Este inutil sa ma mai gandesc acum la tot ce a fost, mintea mea trebuie sa fie concentrata pe cresterea fetelor. Insa nu pot merge mai departe cu adevarat pana cand nu inteleg acest capitol din viata mea.

Va multumesc ca mi-ati citi scrisoarea si daca vi se pare interesanta cat sa merite sa fie publicata, va rog totusi sa nu-mi dati numele real. Nu vreau decat sa-mi protejez copiii care inca nu stiu adevarul despre tatal lor.”

One thought on “Scrisori din diaspora (2)

  1. Pingback: - RadioMetafora.ro

Tu ce parere ai
  1. (*)
  2. (*)
  3. (*)
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days