Claudia Moscovici – “Rolurile mele ca femeie si artist sunt inseparabile: tot ce valorizez si prezint in scrierile mele si in lucrarile de critica reflecta unele dintre experientele, gusturile si sensibilitatile pe care le-am acumulat ca femeie, ca imigrant roman si, de asemenea, prin prisma originii mele evreiesti”

Claudia Moscovici
Unul dintre cele mai importante obiective pentru mine ca scriitor si critic este sa impartasesc din cele mai remarcabile contributii culturale romanesti publicului din intreaga lume..
afirma doamna Claudia Moscovici, un ofertant “ambasador cultural” al nostru, cunoscuta publicului roman mai ales prin fascinantul roman “Intre doua lumi”, publicat in 2011.

Descoperim inca de la primele raspunsuri naturaletea, firescul, frumusetea unui om care simteam ca este extraordinar. Complex, valoros. Cu siguranta si experientele de viata – cu atat mai dure in raport cu sensibilitatea pe care o degaja si pe care oricum o avea ca si copil, ca femeie, au avut rolul lor. N-au vulnerabilizat-o insa, ci au modelat-o spre ce.. va invitam sa descoperiti in interviul pe care ni l-a oferit. Desi “la prima intalnire”, am avut sentimentul unei suete la o cafea, cu o prietena pe care o cunoasteam parca dintotdeauna.

Cum au fost cei 2 ani in care tatal dumneavoastra era in alta tara? Ce v-a ajutat in tot timpul acesta?

N-a fost deloc usor. Separarea si nesiguranta – in legatura cu faptul daca ni se va permite sau nu sa emigram de catre regimul comunist – au fost dificile, chinuitoare pentru mama mea cu precadere. A fost supusa intimidarii si amenintarilor de catre Securitate, in repetate interogatorii pe care le descriu in romanul meu “Velvet Totalitarism” (publicat sub denumirea “Intre doua lumi”, de Editura Curtea Veche, 2011). Au incercat sa o lamureasca sa ramana in Romania si sa-l paraseasca pe tata. Intrucat eu aveam doar 9 ani cand tata “a evadat” in Statele Unite, ii simteam foarte mult lipsa, dar nu realizam care sunt provocarile, incercarile emigratiei. Bunicii mei s-au mutat impreuna cu mine si cu mama in Bucuresti, unde locuiam, si datorita lor am avut puterea de a invinge greul. Erau o pereche iubitoare, un cuplu unit si ne-au oferit suport afectiv extraordinar. De altfel, a fost extrem de dureros pentru mine si pentru mama sa ne despartim de ei cand am primit permisiunea de a emigra. Eram bucuroase si triste in acelasi timp: bucuroase ca ne vom reintalni cu tata, triste pentru ca trebuia sa ne indepartam de restul familiei si de prieteni.

Claudia Moscovici 2

Ce va amintiti despre primii ani in America? Care sunt principalele diferente pe care le-ati simtit? Ce ne puteti spune despre etapele adaptarii?

Adaptarea a fost, initial, un soc cultural destul de brutal. Nu stiam o boaba englezeste si nu cunosteam pe nimeni, dar imi doream foarte mult sa-mi fac prieteni si sa am note excelente, asa cum era in Romania. Am incercat din greu sa ma adaptez Americii si, pe de o parte pentru ca eram foarte tanara (11 ani) cand am emigrat, am invatat engleza in doar 3-4 luni. A fost efectiv “tehnica imersiunii” in invatarea limbii, in cel mai dur inteles al termenului. Inoata sau te ineci!  In schimb, adaptarea culturala si depasirea durerii de a fi departe de familia si prietenii  din Romania a durat mult mai mult. De fapt, as putea spune ca inca nu am depasit acest stadiu, dupa cum spune si titlul primului meu roman (Intre doua lumi). Ma simt atat romanca, cat si americanca si, totusi, niciuna integral.

Cum v-a schimbat viata faptul ca puteati studia si incepe o cariera in SUA? Cum v-a fost sustinut si incurajat talentul de catre sistemele educational si social pe care America le ofera? Ce ati aduce si ati implementa in Romania in aceasta privinta?

As spune ca, din punct de vedere profesional, am simtit latura de scriitoare de la bun inceput. Am vrut sa scriu romanul meu despre Romania inca din liceu. Dar putini isi permit sa aiba o viata stabila sustinandu-se doar din scris. Asa ca, printr-un fel de concesie fata de “lumea reala”, dar si pentru ca sunt realmente atrasa de lumea literaturii, artei si filozofiei, am devenit mai intai critic si m-am specializat intensiv. Oricum, de indata ce am avut ocazia sa devin scriitor full-time, in 2009, m-am dedicat cu multa ardoare. Per total, sunt mai fericita si mai implinita in aceasta ipostaza.

Ce putem face pentru a ne vindeca de comunism si sechelele pe care le-a lasat in mentalitatea noastra?

Pentru a te vindeca, cred ca trebuie sa-ti amintesti trecutul – totalitarismul in general, fie el sub forma nazismului sau a comunismului – si sa faci tot ce e posibil pentru a evita ca asa ceva sa se repete in prezent sau in viitor. Acest lucru se poate intampla doar daca institutiile democratice sunt luate in serios. Coruptia inca reprezinta un mare pericol pentru tarile foste comuniste. E un fel de capitalism bazat pe favoruri, activitati semi-legale, nepotisme si plutocratie, ceea ce putem remarca in unele parti ale fostei Unuini Sovietice, de exemplu. Fara o economie sanatoasa si o forma de guvernare pe care oamenii sa o ia in serios, exista fondul pentru regimuri autocratice, chiar si in noile tari democratice cum este Romania. Dincolo de asta, este indiscutabil ca Romania a facut un pas mare de la intunecata perioada comunista, dupa cum este si cazul altor tari est europene.

In 2002, ati lansat impreuna cu sculptorul mexican Leonardo Pereznieto, miscarea estetica internationala denumita “Postromantism”, dedicata celebrarii frumusetii, pasiunii si senzualitatii in arta contemporana. In ce fel sa regasesc aceste trasaturi in arta contemporana si care este rolul artei in a vorbi despre ele? Cat de importante sunt ele in societatea noastra, cum le percepeti rolul?

In filozofia esteticii, am o perceptie pluralista si cred in demersul de a scrie despre arta, in toate formele ei, de la cea traditionala la cea postmoderna, pe blogul meu de arta: Fineartebooks’ Blog http://fineartebooks.wordpress.com. In ce priveste “gustul estetic”, prefer arta care este realista din punct de vedere “tehnic” si romantica in starea pe care o transmite. Am realizat ca, desi eu sunt pluralista, cele mai multe muzee de arta contemporana nu sunt. Tind sa favorizeze arta moderna si postmoderna si sa excluda realismul contemporan si romantismul. Este si cazul criticilor de arta cunoscuti care se concentreaza pe arta contemporana. In 2002, cand am fost co-fondator al miscarii artistice postromantice, impreuna cu sculptorul Leonardo Pereznieto, mi-am asumat angajamentul de a sublinia valoarea artei contemporane inspirate de traditiile realiste si romantice ale secolului 19, atat la nivelul publicului larg, cat si la cel al muzeelor si galeriilor de arta. Am selectat si atras spre acest proiect pe unii dintre cei mai valorosi artisti din lume care se regasesc in aceasta traditie. Impreuna am format aceasta miscare careia i-am spus postromantism. Termenul “post” indica nu doar faptul ca se situeaza (in timp) dupa miscarea Romantica, dar si faptul ca inglobeaza traditii si tehnici moderne. Nu suntem o miscare reactionara – astfel ca nu respingem inovatia si influentele moderne in arta – desi promovam valoarea si influenta continua a artei traditionale.  Puteti gasi o parte dintre artistii ce fac parte din miscarea postromantica pe website-ul nostru, Postromanticism: The Art of Passionhttp://postromanticism.com

Cum a fost sa reveniti in Romania dupa 30 de ani?

A fost, literalmente vorbind, incredibil. Nu mai recunosteam tara pe care o parasisem in 1981. Bucurestiul, singurul oras pe care l-am revazut in contextul turului de promovare a cartii mele, in 2011, e un oras vibrant, incitant, modern.

V-ati conectat rapid la viata artistica romaneasca. Cum poate un profesionist sa ajunga in noi cercuri sociale si sa gaseasca resurse pentru a dezvolta proiecte?.

Aveti dreptate, partial datorita cartii publicate in traducerea Editurii Curtea Veche ( si a lansarii in Romania in 2011), pe de alta parte datorita social media si a networking-ului, ma simt foarte in legatura cu viata artistica si culturala din Romania. Motivatia pentru aceasta conexiune vine din legatura emotionala si culturala pe care am simtit-o tot timpul cu tara mea natala. Pentru o tara mica, cu o limba unica, Romania are multe personalitati si realizari culturale de anvergura internationala, de la Brancusi la Mungiu. Sunt manndra sa fiu o romanca-americanca.

Care sunt pentru dumneavoastra cele mai importante valori ca artist? Dar ca femeie

Unul dintre cele mai importante obiective pentru mine ca scriitor si critic este sa impartasesc din cele mai remarcabile contributii culturale romanesti publicului din intreaga lume, atat cat pot, prin intermediul tuturor posibilitatilor pe care le ofera social media. Dar nu ma vad doar a fi un “ambasador cultural” ca sa spun asa. Prefer, mai degraba, sa ma axez pe valorile artistice si literare care inseamna foarte mult pentru mine din punct de vedere afectiv si, in acelasi timp, au o mare insemnatate istorica dar si densitate, “incarcatura”: un fel de universalitate. Este motivul pentru care as spune ca primul meu roman, Velvet Totalitarism, nu este doar despre Romania in particular, cat reflecta dificultatile pe care oamenii le intampina in orice societate totalitare. Miscarea (artistica) postromantica incearca sa reactiveze valorile estetice pe care le simt neglijate de catre institutiile ce promoveaza arta contemporana (in special, muzee si critici de arta contemporana). Iar urmatoarele doua carti ale mele, care se concentreaza pe Holocaust – una non-fictiva, cealalta roman – incearca sa readuca in atentie si, in acelasi timp, sa aduca un omagiu victimelor celui mai teribil genocid din istoria omenirii. Rolurile mele ca femeie si artist sunt inseparabile: tot ce valorizez si prezint in scrierile mele si in lucrarile de critica reflecta unele dintre experientele, gusturile si sensibilitatile pe care le-am acumulat ca femeie, ca imigrant roman si, de asemenea, prin prisma originii mele evreiesti.

Tu ce parere ai
  1. (*)
  2. (*)
  3. (*)
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days