Book Expo America 2014: Prima prezenta romaneasca

BEARomania va fi prezenta, in premiera, la Book Expo America (B.E.A) desfasurat in perioada 28 – 31 mai 2014 la New York (Jacob K. Javits Convention Center, 655 W 34th St), cu un stand national si o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Roman.

BEA, cel mai important targ international de carte din spatiul nord-american, reuneste anual peste 1000 de expozanti, atragand anual mai mult de 800.000 de vizitatori.

La finalul BEA 2014, ICR NY va gazdui un eveniment retrospectiv in cadrul caruia vor fi prezentate portrete de scriitori romani contemporani si carti publicate recent in Romania. Expozitia va fi itinerata la Biblioteca Publica din Queens, New York. Tot la sediul ICR New York, va fi putea fi vazuta expozitia Eugen Ionescu – portrete (fotografii de Sorin Ionescu), aflata in desfasurare.

Cu aceeasi ocazie, o delegatie formata din Nagy Mihály Zoltán, vicepresedintele ICR, Ioana Dragan, director general, Directia Generala a Reprezentantelor in Strainatate, si Doina Uricariu, director ICR NY, va oferi Bibliotecii Congresului din Washington, DC, din partea editurilor din Romania, cele mai importante carti expuse la standul Romaniei de la BEA 2014. Din delegatie vor face parte si reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei, care vor oferi cateva dintre publicatiile monumentale dedicate istoriei, culturii si patrimoniului national realizate cu sprijinul BNR. Printre titlurile care vor figura astfel in fondul Bibliotecii Congresului se va afla si editia integrala a „Manuscriselor Mihai Eminescu“, editie ingrijita de acad. Eugen Simion, sub auspiciile Academiei Romane.
Book Expo America le ofera scriitorilor si editorilor romani o oportunitate unica de a avea dialog direct cu cei mai mari editori si difuzori de carte din SUA si de a atrage interesul agentilor literari si editorilor americani.

Prima participare a Romaniei la cel mai important targ international de carte din Statele Unite coincide cu sarbatorirea, in acest an, a unui deceniu de la integrarea Romaniei in NATO si de la semnarea parteneriatului strategic cu SUA.

Programul complet al evenimentelor organizate de ICR: ICR New York

[Sursa: onlinestudent.ro]

Tu ce parere ai
  1. (*)
  2. (*)
  3. (*)
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days