Activitati IEH la Cernauti

Zvetlana Preoteasa, directorul general al  IEH, va fi prezentă la inaugurarea Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românescă din Cernăuţi, Ucraina

Directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, doamna Zvetlana Preoteasa, va participa la inaugurarea Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românescă din Cernăuţi, Ucraina. Acest proiect-pilot inedit răspunde unei nevoie acute de cunoaştere, actualizare şi dezvoltare a istoriei, culturii româneşti, vetrelor folclorice din zonele istorice româneşti din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi nordul Basarabiei.

poza 3 cor

Inaugurarea face parte dintr-o acţiune culturală de mare amploare, respectiv Festivalul-concurs internaţional de muzică populară românească ”În grădina cu flori multe” (ediţia a X-a). Evenimentul, care va avea loc în perioada 30 aprilie – 3 mai 2015, a cunoscut în ultimii ani o remarcabilă creştere a audienţei .

Una dintre sărbătorile de suflet ale românilor din nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi nordul Basarabiei,  Festivalul-concurs internaţional de muzică populară românească ”În grădina cu flori multe” are drept scop valorificarea culturii naţionale şi a tradiţiilor strămoşeşti, propagarea comorilor populare româneşti, educarea tinerei generaţii în spiritul culturii naţionale româneşti autentice.

Evenimentul este organizat de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Centrul Cultural Bucovina Suceava, Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Iaşi şi Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău.

  Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni, este organizat şi functionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică proprie , în subordinea Ministerului Afacerilor Externe şi în coordonarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni. Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni are ca scop derularea de programe pentru promovarea valorilor culturale româneşti, în principal în rândul etnicilor români în cadrul comuniăţilor istorice româneşti din afara teritoriului României şi nu numai.

Tu ce parere ai
  1. (*)
  2. (*)
  3. (*)
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days