29 iulie, ziua nationala a imnului Romaniei

În istoria actualului imn al României, „Deşteaptă-te, române”, a cărei zi naţională o sărbătorim azi, 29 iulie, conform inițiativei unor parlamentari vâlceni din anul 1998, două dintre revoluțiile populare care au schimbat cursul istoriei noastre au marcat momentul nașterii (Revoluția de la 1848) și al re-nașterii (revoluția din 1989) ale acestui cântec, devenit mesaj al libertății, al identității și al unității naționale, dar și al „deşteptării” neamului, ca datorie supremă față de patrie și de jertfa străbunilor. În numele lor, Andrei Mureșan, după ce participase la Blaj, la Adunarea de pe câmpia Libertății din 3/15 mai 1848, într-o singură noapte a compus poezia „Răsunetul”, pe care Gheorghe Ucenescu, cântăreț braşovean apreciat al vremii, a cântat-o pentru prima dată, adaptându-i versurile pe o melodie a lui Anton Pann.

Însă, oficial, a răsunat în actualul parc Zăvoi (grădină Publică) din Râmnicu Vâlcea, la 29 iulie 1848, fiind interpretat de un grup de revoluționari pașoptiști, conduși chiar de Anton Pann.

Un alt moment important în istoria imnului a fost apariția sa publică, la 21 iunie 1848, în ,,Foaie pentru minte, inimă și literatură” cu numărul 25, sub titlul inițial „Răsunetul”, tipărit cu alfabetul chirilic, specific vremii, datorită lipsei de vigilenţă a cenzurii reprezentate de abatele Kovacs Antal, care a crezut că este vorba de o poezie de „amor”, nemaipierzând timpul citind-o. Astfel s-a răspândit rapid din Transilvania, până în celelate provincii românești. Însă a fost transmis și criptat cu ajutorul unei semiografii de circulație restrânsă, pentru a proteja identitatea autorului, dar și pentru a conferi forță și coeziune maselor, atribuind, astfel, paternitatea acestui cântec revoluționar, voinței populare. Poate tocmai de aceea, prima înregistrare pe placă de vinil a fost făcută de-abia în 1900, și nu în România. Interpretul Alexandru Păscu a realizat această înregistrare în Statele Unite ale Amercii, ca zece ani mai târziu să fie făcută și prima înregistrare instrumentală, de data aceasta pe teritoriu românesc, de către fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași împreună cu fanfara Batalionului 2 Pionieri din București, iar variantă corală să prindă viaţă la Lugoj, prin intermediul corului „Ion Vidu”, tot în 1910.

Citeste continuarea pe catchy.ro

One thought on “29 iulie, ziua nationala a imnului Romaniei

  1. Pingback: 29 iulie, ziua nationala a imnului Romaniei | ROM.Press - Romanian News Agency

Tu ce parere ai
  1. (*)
  2. (*)
  3. (*)
  4. Captcha
 

cforms contact form by delicious:days